Prezentarea infatiseaza câteva date esențiale legate de istoria construirii Parcelării Șerban Vodă, realizată la începutul secolului trecut. La acest proiect au contribuit două instituții publice importante, astăzi dispărute din societatea bucureșteană: Așezămintele Brâncoveneşti şi Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine. Veţi descoperi în această istorie cauzele care au condus la construirea acestor imobile şi informații legate de primii beneficiari ai locuinţelor, mutați încă din 1913 în noul cartier.
Andrei-Răzvan Voinea este doctorand al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti – Departamentul de Istoria şi Teoria Arhitecturii. Recent a coordonat proiectul „Istoria parcelărilor de locuințe-tip din București” al Asociației pentru Tranziție Urbană. Acest proiect, realizat cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, „Parcelări istorice și comunități de vecinătate”, constă în realizarea de pliante informative pentru locuitorii cartierelor Grant-Belvedere, Viilor și Șerban-Vodă, aceste trei parcelări fiind clasate pe Lista Monumentelor Istorice. Pliantele sunt distribuite gratuit fiecărei familii din cartier și conțin informații semnificative pentru istoria și identitatea parcelării (planul de parcelare, fotografii aeriene, imagini de epocă, date despre comanditar, proiectant și executanți), dar și aspecte juridice legate de clasarea parcelărilor pe Lista Monumentelor Istorice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu